Cu — sau alături de – Champagnie La Ferraudière: rețete pentru o cină romantică în doi, sau o masă împreună cu prietenii, în noaptea de Revelion. Partea III

Ananas gourmand
Rețeta aceasta nu este deloc grea, mai complicat va fi să vă explic cu ajutorul fotografiilor
- Tăiați vârful – împreună cu frunzele – și baza ananasului. Puțin off-topic, puteți să plantați moțul anansului într-un ghiveci cu pământ, există multiple tutoriale pe internet…dar astăzi vorbim mai degrabă despre mâncare, deja v-am dat suficiente informații într-o singură postare.
-
Curățați ananasul – aveți două tehnici la dispoziție: fie îl tăiați în două, fie îl lăsați întreg, dacă aveți nevoie de rondele. Eu prefer prima metodă, în 2 sau chiar în 4, pentru că e mai simplă și pentru că se pierde mai puț..Tăiați așadar ananasul în 2 și apoi în alte 2 bucăți, curățați de coajă și apoi îndepărtați cu ajutorul unui vârf de cuțit ”ochii” rămași pe pulpă, care lasă tot timpul un gust foarte dezagreabil în gură – un gust de lemn, de fapt.
- Apoi, îndepărtați miezul, care e ca un fel de sâmbure al altor fructe – adică foarte tare. De fapt, chestiunea cu ananasul e că are părți foarte bune și altele de evitat: iar dacă nu ești atent, poți pierde mult din fruct.
- Tăiați fiecare sfert de ananas în două și apoi în alte bucăți mai mici
- Într-o tigaie sau o cratiță, adăugați, fără nimic altceva, zahărul și mierea
- Încălziți la foc mic fără să amestecați – trebuie să întoarceți puțin în aer tigaia ca să repartizați uniform căldura, fără să vă atingeți de conținutul ei
- Trebuie să fiți pe fază și să vedeți când începe să prindă culoare – dacă se arde amestecul, caramelul va avea un gust amar.
- Când am obținut culoarea optimă – un soi de aur roșu, sau bronz de Caraibe… – adăugăm laptele de cocos pe care putem să îl încălzim puțin înainte, ca să evităm șocul termic, altfel s-ar putea să aveți nevoie de mănuși de box și de protecție obligatorie 🙂
-
Adăugați ghimbirul și lemongrassul, după ce l-ați dezvelit de primul strat și l-ați tăiat cât mai subțire posibil
- La final, adăugați și ananasul și gătiți timp de aproximativ zece minute – el trebuie să absoarbă toate aromele, dar să rămână crocant
- Scoateți bucata de ghimbir
- Scoateți și bucățile de ananas și lăsați sosul să mai scadă, dacă e necesar
- Opțional, însă interesant și ușor de făcut: un decor din câteva foi de plăcintă foarte puțin unse cu unt și lăsate puțin de tot la cuptor
-
Lăsați sosul la răcit
- În momentul servirii, pregătiți un ”Chantilly” cu sosul bine răcit
- Acoperiți cu sos bucățile de ananas din farfurie
- Dacă vă doriți și un extra-ingredient crocant în farfurie, adăugați foile de plăcintă
Joyeuses fêtes


































