Clafoutisul – o joacă de copii!

În fiecare an, rezervăm un loc de onoare în meniul nostru pentru clafoutis – și de fiecare dată, clienții mei români mă întreabă ce este acela.

Și cum termenul în sine nu este traductibil, de obicei le spun că este un soi de clătită, dar nu tocmai, și e și un soi de prăjitură, dar nici asta nu este întru-totul. Destul de dificil de explicat…

Așa că am decis să vă dezvălui secretele clafoutisului, sau mai bine spus, ale clafoutisurilor –  ca în cazul vitei bourguignon, câte familii, atâtea rețete.

Și această rețetă este genul care se transmite din mamă în fiică și fiu, din bunică în nepoată și nepot – fiecare generație adaugă grăuntele ei de sare, contribuind la evoluția rețetei. Și fiecare dintre aceste familii vă va spune că deține cea mai bună rețetă din univers, ceea ce este cu siguranță adevărat.

La origine Clafoutis este un desert originar din Limousin, o frumoasă regiune a Franței, bogată în cireșe – din acelea negre, suculente, cele care lasă urme pe haine, în jurul gurii și peste tot. Pe scurt, cele mai bune.

Numele acestui desert e atestat la sfârșitul secolului 19, dar probabil că el a existat cu mult înainte. Face parte din familia aceea generoasă de ”prăjituri simple”, pe care le prepari cu ingrediente pe care le ai la îndemână: ouă, făină, uneori grâu, lapte, unt, pentru cele mai consistente, și preparate cu sau fără fructe – pe vremuri erau preparate în cuptorul de pâine imediat după scoaterea unei șarje, pentru a profita de căldura dinăuntru.

Îl regăsim și sub numele de milliard, în regiunea Auvergne, sau flaugnarde, când e făcut cu alte fructe decât cireșe, și mai este și celebrul Far Breton, cu sau fără prune uscate.

În zilele noastre se prepară deopotrivă dulce, cu tot soiul de fructe, sau sărat.

Dar cea mai autentică dintre rețete este cea cu cireșe, în care lăsăm sâmburii înăuntru – plăcerea finală e să mănânci clafoutisul undeva în grădină și să te lansezi într-un concurs de aruncat sâmburii. Nu ați auzit de concursurile de scuipat sâmburi, naționale și internaționale? Campionul mondial absolut a reușit o distanță de 28.51 m, un record care nu a mai fost niciodată întrecut după 2004. Aștept comentariile specialiștilor și aici, pe blogul meu, și nu ezitați să precizați și recordurile voastre.

Clafoutisul meu cu caise și lavandă de la Clos: simplu și eficient

Întâi de toate, secretele: fructe mari și frumoase, smântână și ouă bune, un lapte gras, unt din acela adevărat…și un cutpor care să funcționeze. V-am spus, doar: e simplu și rapid  J

Aici unde mă aflu eu cele mai bune fructe nu sunt cireșele, deși avem și din acelea și sunt bune, dar nu sunt excelente, ca cele din Limousin. Aici, terroir-ul impune – avem caise, piersici și nectarine bune, și avem și lavandă magnifică, așa că am schimbat puțin rețeta tradițională și am înlocuit-o cu clafoutis de caise de Dobrogea și lavandă de la Clos.

Pentru 4 persoane și două mese : e bun și cald, e bun și rece…

Timp de preparare: 15 minute

Gătire: 35 de minute la cutorul dat la 300°, cu mențiunea că fiecare cuptor e diferit

Se poate pregăti în forme individuale sau într-o tavă rotundă de diametru aproximativ 20 cm sau într-o tavă lungă.

Aveți nevoie de:

• 700 g de caise fără sâmburi
• 100 g de zahăr
• 100 g de unt
• 80 g de amidon sau de făină – eu prefer în cazul de față amidonul
• 4 ouă
• 150 g de lapte
• 50 g de smântână
• 2 linguri de alcool la alegerea voastră
  

1. Topiți lent untul.
2. Cu ajutorul unei pensule sau al unei bucăți de hârtie absorbantă, ungeți forma/formele în care veți pregăti desertul.
3. Așezați la fundul formei fructele proaspete sau confiate – în funcție de ce ați ales. Eu confiez caisele 10 minute cu o lingură de zahăr și la sfârșit adaug lavanda, aproximativ o linguriță
4. Amestecați ouăle (albușul și gălbenușul) cu zahărul rămas.
5. Amestecați foarte încet amidonul cu puțin lapte și când acesta este bine diluat, turnați peste ouă și amestecați.
6. Adăugați smântâna, untul topit și 2 linguri de alcool, cel pe care îl aveți la îndemână.
7. Și hop, totul peste fructe, dat la cuptorul preîncălzit la 180°, 200°…după caz, pentru aproximativ 35 de minute – timp în care e recomandat să îl supravegheați.

Clafoutisul se umflă foarte tare și scade la loc, e normal, să nu vă speriați.

Se mănâncă atât cald cât și rece, după gust, și de asemenea, se poate presăra puțin zahăr pudră deasupra.

Răsfățați-vă, dați frâu liber imaginației, creați propriile rețete de clafoutis : poate combinând un fruct cu un condiment – piper, de exemplu –  sau amestecând mai multe fructe : pere, struguri, etc. Sper să îl încercați și voi – dacă iese bun voi fi fericită, dar dacă iese Wow am să vă rog să ne împărtășiți și nouă rețeta.

Și tot cititorilor mei de aici : aștept cu drag și rețetele voastre tradiționale de prăjituri simple, din 3 sau 4 ingrediente, după același principiu!

Nu-i așa că a fost o joacă de copii?

Cel mai bun prieten al clafoutis este Viognier

Varianta 1 : cireșe cu sâmburi

Varianta 2 : piersici, nectarine

Varianta 3 : struguri

Varianta 4 : fructe exotice

Varianta 5 : adăugați aproximativ 40 g de fistic întreg și 20 g pisat, sau migdale

Variante 6 : adăugați ciocolată neagră 85% tăiată grosier cu cuțitul

Varianta 7 : sărat, dar despre asta vom vorbi cu o altă ocazie.