De doi ani, între vinurile Clos des Colombes s-a strecurat o Champagne – și nu orice Champagne, ci Champagne La Ferraudière. Pentru aceia dintre voi care ne citiți acum, însă nu ne cunoașteți suficient de bine, aș vrea să vă împărtășesc povestea acestei Champagne.

Fac parte din a douăsprezecea sau a treisprezecea generație de viticultori din Champagne – mai precis, din comuna Ambonnay. În 2014, am creat propria marcă de Champagne pentru a continua tradiția familiei mele și pentru a aduce un omagiu strămoșilor mei. Și deși nu pot să iau parte nici la lucrul în via mea de acolo, și nici la prepararea de champagne, vă mărturisesc că cei care au avut ocazia să guste această Champagne, clienții mei români și francezi deopotrivă, au fost cu adevărat încântați și au revenit la ea în rânduri repetate. Vă dați seama – luând în considerare faima vinurilor Clos, nu îmi permiteam să le propun clienților mei o Champagne care să nu se ridice la standardele noastre și la așteptările lor exigente.

O mică incursiune genealogică – nu voi intra în toate detaliile – vă va ajuta să înțelegeți mai bine legătura profundă pe care o am cu Champagne, așa cum este și legătura pe care o am cu România. Cu o parte a poveștii sunteți, poate, deja familiarizați: sunt pe sfert româncă din partea tatălui, iar rădăcinile din Champagne le am de la mama mea.

După cum atestă documentele, strămoșii mei au cumpărat proprietăți și podgorii din Ambonnay începând cu sfârșitul secolului 18.

Bunica mea era din Ambonnay și a crescut într-o familie de viticultori, iar bunicul, din Epernay, venea dintr-o familie de  negocianti de vinuri de Champagne – împreună au construit domeniul Millot, producător de Champagne.

Probabil că la momentul acela, o parte dintre strămoșii mei făceau deja Champagne, așa cum atestă meniul de mai jos, însă cu siguranță nu la scară largă.

De fapt, în vremurile acelea, viticultorii produceau mai degrabă struguri pentru a face comerț cu ei – dar asta este o altă poveste, despre care promit să vă vorbesc altădată.

Vă las aici câteva fotografii care stau mărturie a apartenenței noastre la acest mic, dar extrem de cunoscut terroir al regiunii Champagne.

Ambonnay, o comună clasificată Grand cru – în total sunt 17 la număr, din peste 319 autorizate să producă Champagne – se află în inima munților Reims, înalți de peste 250 m (o altitudine remarcabilă, nu-i așa, mai puțin pentru cititorii mei pasionați de ski, ci mai degrabă pentru cei interesați de terroir), parte din ceea ce noi numim ”triunghiul de aur”.

Spre sfârșitul secolului 16, comuna aceasta din care provin ar fi primit însăși autorizația regelui Henri al III-lea de a organiza un târg anual care a fost reluat, o vreme, la mijlocul anilor ’70, sub conceptul de ”foire tournante des vins de Champagne”. În pofida succesului enorm pe care l-a avut la vremea aceea, târgul a dispărut, însă, la fel de repede pe cât i-a luat să prindă formă. Păcat, pentru că era un concept nou și un produs de marketing superb, reprodus și ținut în viață în alte părți, dar nu și la noi. Poate dacă ”bulele” Angliei, Italiei și ale altor ținuturi ar ține în continuare umbră celor din Champagne, aceste târguri ar renaște din propria lor cenușă…

Revenind, Ambonnay are mai puțin de 1000 de locuitori – recensămintele din 1793 și până astăzi arată o populație relativ constantă –, câteva monumente istorice și vii care produc struguri la fel de râvniți și astăzi, după mai multe secole, de marile case de Champagne.

Celebra marcă Krug a creat un « clos » acolo și produce, de la mijlocul anilor 90 încoace, o Champagne 100% pe bază de Pinot Noir. O sticlă extrem, extrem de scumpă, dar și foarte rară, Krug Clos d’Ambonnay 1998 sau 2000, e una dintre cele mai scumpe sticle de Champagne, în jur de 2500 de euro – nu am avut niciodată ocazia să o gust, dar îmi imaginez că trebuie să fie delicioasă…Când mă gândesc că al lor clos a fost plantat pe terenurile surorilor vincențiene, unde, copii fiind, ni se permitea să ne jucăm în voie, ca să nu mai vorbesc de sărbătoarea orașului, în septembrie, când parcul acestei mănăstiri se transforma într-un loc superb – sunt multe, multe amintiri…

V-am spus toate astea pentru că regiunea din care provin este extrem de cunoscută pentru Pinot Noir, însă nu numai. Am auzit, recent, că Chardonnay-ul nostru e la fel de căutat – ceea ce mi s-a părut puțin bizar. Am să mai sap puțin după aceaste informații și am să vă țin la curent, dacă se confirmă sau nu.

A noastră Champagne La Ferraudière are la bază 75 % Pinot Noir, iar restul, Chardonnay. Într-o zi am să vă povestesc cum se prepară această șampanie…

Când am adus la viață Clos des Colombes, am vrut să îmi creez posibilitatea de a le transmite fiului meu și copiilor lui partea din mine care ține de locurile acestea, de România, fără să sacrific nici partea franceză din mine, atât de legată de Champagne.

Acesta a fost singurul motiv pentru care am creat propria marcă de Champagne, spunându-mi că în cazul cel mai bun voi avea vânzări, iar în cel mai rău caz, voi include câteva sticle în meniul restaurantului nostru. De fapt, mi-am spus că fie și un număr mic de sticle, tot mi-ar permite să păstrez legătura cu locul în care m-am născut. Și vă asigur că nu mi-am imaginat că voi avea un asemenea succes cu Champagne La Ferraudière. Sunt extrem de fericită din acest motiv…

Din când în când, stau de vorbă cu importatori locali de vin spumant și îmi spun cu toții că românii încep să aprecieze din ce în ce mai mult șampania micilor producători, după ce au încercat mărcile arhi-cunoscute. Și chiar dacă nu vorbim încă de un consum foarte mare, progresul se simte și e constant.

Am putea da vina pe prosecco, de exemplu, a cărui popularitate continuă să crească. Nu vreau să critic prosecco-ul, pentru că la fel ca în cazul Champagne, și aici putem vorbi de prosecco foarte bun sau foarte rău – cel care face doar spumă și bule și cam atât…De ce, însă, din ce în ce mai multe soluri nu reușesc să producă struguri de o calitate asemănătoare cu cei de pe vremuri? Dezbaterea terroir-ului este una lungă. Totuși, sunt de părere că prosecco-ul e un prilej bun de a te deprinde cu farmecul bulelor, și că te poate face să îți dorești să descoperi mai mult.

Este și va fi întotdeauna loc de vinuri de Champagne  sau vinuri efervescente din Marea Britanie – încălzirea globală obligă bulele să își găsească noi regiuni – sau din alte părți.

La final, vă mărturisesc că aceasta nu e o postare de tip marketing – așa cum v-am spus deja, nici nu aș avea suficiente sticle cu care să îmi satisfac toți clienții. E mai degrabă o postare în semn de omagiu și de mulțumire către strămoșii mei, și o modalitate de a împărtăși rădăcinile mele cu generațiile care vor veni – iar pentru voi, cititorii mei fideli, e o cale de a vă apropia de istoria unei Champagne adevărate.

Mai departe, etichetele de mai jos, care aparțin familiei mele, îmi susțin încă și mai puternic povestea.

P.S: o voce îmi șoptește că am uitat să vă descriu gustul acestei Champagne. Nu îmi e foarte ușor, să știți, având în vedere că îl cunosc de o viață…apropos, la noi, după ce au parte de botezul religios, bebelușii au dreptul și la botezul champenois: care presupune ca ei să guste un strop de Champagne, care le confirmă apartenența la această comunitate. Grimasele lor devin deliciul unor astfel de evenimente. Așa și eu, le dau cuvântul clienților mei: ”mirosul pâinii făcute de mama, în timpul fermentației”, ”cozonac”, ”chec”, ”fructe coapte”.

De fapt, e vorba mai mult despre un vin decât despre o champagne, baza de Pinot Noir transformându-l în însoțitorul perfect pe toată durata unei cine, romantice sau nu. Alegerea vă aparține. Alături de un foie gras, de caviar – la petrecerea dintre ani, de exemplu – sau mai simplu, un  piept de pui cu ciuperci și un sos cu champagne, un file de doradă sau un biban de mare și un sos de unt cu alge, iar ca desert, un foietaj cu cremă de vanilie Bourbon, un rum baba sau o crème brûlée cu boabe de tonka, de pildă.

Pentru cei care au gustat champagne noastra,asteptam cu drag feedback-ul…