Nu v-am adus prea multe vești despre mine săptămânile acestea, pentru că am fost teribil de prins în vâltoarea săptămânilor modei, de la Paris și până la New York, cu opriri în Milano și Londra…nu am să vă trec prin întreg maratonul. Am terminat însă în sfârșit cu asta, iar acum nu îmi rămâne să aștept decât un singur lucru: ca Anne Marie și echipa ei să mă conducă pe drumul spre Graalul nostru: crama.

„Mai ai puțină răbdare”, îmi repetă Anne Marie, în fiecare zi. ”Încă puțină culoare, încă puțin zahăr și mai presus de toate, maturitate. Trebuie să ai răbdare.” Dar vă spun sincer, de câteva zile încoace, simt că am ajuns la final. Vă întrebați, probabil — ce anume este acest Graal al tău, Bob?

Am să încerc să vă explic măcar ce presupune începutul acesta al noii mele vieți și veți vedea, pe parcurs, câte au mai rămas de povestit.

Graalul meu, v-am spus deja, înseamnă să fiu ales între cei care ajung în crama. Cel mai important este să nu mă îmbolnăvesc înainte să ajung acolo, altfel risc să fiu abandonat… În fiecare zi sunt analizat cu atenție, iar starea mea de sănătate e pusă sub lupă: cât zahăr am acumulat, culoarea sâmburilor mei, calitatea miezului.

Am învățat, de pildă, că la un conținut de zahăr de aproximativ 17 g se obține un grad de tărie alcoolică, la sfârșitul procesului de fermentație. Acest zahăr, sau mai bine spus zaharuri, pentru că vorbim, de fapt, despre glucoză și fructoză, evoluează zilnic până când ajung la maturitatea desăvârșită – mai precis, până când am atins obiectivul pe care Anne Marie și l-a propus. Însă și acest obiectiv diferă de la un caz la altul: de exemplu, pentru a obține un vin spumant este nevoie de mai puține zaharuri.

Anne Marie a promis că îmi va explica, într-o bună zi, cum anume acumulez zaharuri și cum îmi pierd aciditatea, care la începutul procesului meu de maturizare este foarte pronunțată.

Avem la îndemână, așadar, două mijloace de verificare. Primul, care nu este 100% fiabil, dar care poate fi un indicator destul de bun, în special la începutul ultimei faze de maturizare, este refractometrul.

De ce nu este fiabil? Să vă explic, procesul este următorul: luăm un bob de strugure – un singur Bob, ca mine – îl zdrobim între două degete și picurăm sucul pe prisma refractometrului, închidem clapeta și citim rezultatul la lumină. Acestea fiind zise, trebuie luat în calcul în primul rând faptul că un singur bob de strugure nu e reprezentativ pentru o parcelă întreagă, și-apoi, un Bob din partea superioară a strugurelui va fi întotdeauna mai dulce decât un Bob cules din partea inferioară, la umbra frunzelor. În al doilea rând, repartizarea zaharurilor într-un bob de strugure nu este uniformă: cu cât ne apropiem de partea periferică, adică de pieliță, cu atât sucul e mai bogat în zaharuri, și cu cât se apropie de semințe, cu atât scade în zaharuri și este mai acid, așa că metoda aceasta are neajunsurile ei.

Cealaltă metodă despre care vorbeam se aplică atunci când ne apropiem de finalul perioadei de maturizare: metoda boabelor…

Un membru al echipei pătrunde în vie cu o foarfecă special pentru cules – și singurul zgomot pe care îl mai auzim este acel ”clic-clac” atât de mult anticipat. Clic-clac-ul care nu va elibera decât un număr mic dintre noi, în timp ce restul suntem nevoiți să mai așteptăm, din păcate, până să ajungem la destinația urmatoare.

Cum eu nu am fost prea bine lămurit de ce ar trebui să mai aștept, i-am cerut lui Anne Marie câteva explicații. Și am aflat că e vorba de o analiză mult mai de încredere decât cea realizată cu ajutorul refractometrului.

O mână ”inocentă”, obiectivă –spre deosebire de mâna unui specialist – culege aproximativ o jumătate de găleată de struguri distribuiți peste tot în vie: în zonele scăldate în soare și în cele mai umbrite, ascunși sau nu după frunze… (la fel de bine poate fi folosită metoda celor 250 de boabe, rezultatele sunt la fel de fiabile.) Strugurii se presează, iar din sucul lor se umple un cilindru de plastic  și cu ajutorul unui mustimetru – densimetrul viticultori- se poate face o analiză a cantității de zaharuri și deci a potențialului de alcool pe care îl va conține vinul la finalul procesului de fermentație.

Bineînțeles, Anne Marie mi-a explicat că acesta nu e singurul criteriu. Pielița, pulpa, sâmburii, totul se ia în calcul, totul se gustă și dacă se constată că e prea devreme, atunci trebuie să mai aștept. ”Mai trebuie să te maturizezi încă puțin, Bob, voi reveni la tine în câteva zile”: asta îmi spune Anne Marie.

Însă tocmai așteptarea aceasta îmi poate fi fatală, uneori. Ploaia, de exemplu, poate să producă o catastrofă. Apoi, intervin pradatorii – păsările, viespile și mistreții, care nu se lasă intimidați de protectorii noștri în număr mare, buburuzele ( încercați să le numărați în fotografia de mai jos și veți vedea că nu sunt puține la număr, însă nici așa nu e de ajuns). Cu cât suntem mai dulci și mai copți cu atât suntem mai atrăgători pentru dușmanii noștri – mistreții miros de la depărtare strugurii copți și atacă în miez de noapte, ca niște hoți desăvârșiți, în turmă. Câteva minute le sunt de ajuns ca să „culeagă” tot, și-atunci adio Graalul nostru drag, căci acesta ne e sfârșitul. Din fericire, nu există fotografii care să îmi stea mărturie, pentru că hoții au fost vânați, încet dar sigur, înainte să atace. Și în plus, Anne Marie nu este tocmai echipată pentru fotografii de noapte.

În cazul fericit, așteptarea are loc până în ziua în care se aude mai mult decât clic-clac-ul unei foarfece special pentru cules rătăcită pe ici, pe colo, ci se aud mai multe la un loc, acompaniate de râsete – atunci știu că mă îndrept și eu, în sfârșit, spre destinația mea urmatoare: la crama.

Ziua cea mare a sosit.

Poate vă imaginați că asta ne aduce suferință – ei, bine, nu e cazul, pentru că încă avem atât de multă viață în noi.

Vă întrebați, cu siguranță, despre ce fel de viață vorbesc – am învățat că fiecare Bob conține enorm de multe substanțe vii care vor contribui, dacă se regăsesc în cantitate suficientă, la reușita procesului de fermentație: zaharuri, drojdii, acizi, substanțe azotate, vitamine și apă, multă apă…

Anne Marie mi-a spus cândva că cea mai bună definiție a vinului i-a aparținut lui Emile Peynaud*: ”vinul este băutura obținută din fermentarea celulelor de drojdie, si in anumite cazuri din fermentarea celulelor bacteriilor lactice, din sucul obținut la strivire sau din macerarea celulelor strugurelui.” La momentul acela, chiar dacă nu am înțeles totul până la capăt, știam că e vorba despre noi, toți Bob laolaltă. Continuarea avea să mă lumineze încă și mai bine: ”Astfel este definită valoarea alimentară a vinului: obținut din celule vii – și aici e în continuare vorba despre noi – vinul conține, în stare diluată, e drept, tot ceea ce este necesar vieții. ”

Vedeți, așadar, noi rămânem vii și activi atâta timp cât vinul este în sticlă. Așa că voi putea continua să vă povestesc despre viața și aventurile mele.

În curând, pe blog: despre aventurile unui BOB alb și într-o altă zi, cele ale unui BOB roșu.

*Emile Peynaud: cercetător și oenolog de renume, autorul a numeroase lucrări. A fost supranumit ”părintele oenologiei moderne”.

Bob